Fiecare dintre noi are un rol important în construirea unei comunități puternice. Fie că sunteți tineri sau în vârstă, fie că aveți abilități specifice sau timp limitat, contribuția voastră poate face o diferență semnificativă. Haideți să vedem cum vă puteți implica!
Vrem să știm care este părerea ta! Votează "DA" sau "NU" pentru acest proiect de lege.
Acesta este spațiul unde vei putea găsi proiecte de legi, urmărește-ne!
În fiecare zi puteți observa lucruri care nu funcționează, puteți afla de la vecini, din discuțiile cu prietenii, cu colegii, cu familia. Poate că aveți idei pentru a face cartierul mai verde, pentru a sprijini tinerii în căutarea oportunităților sau poate pentru a dezvolta activități pentru întreaga familie.
Oricare ar fi gândurile voastre, vrem să le auzim și să le transformăm în realitate.
Fie că ești un tânăr plin de energie sau un înțelept cu experiență, fiecare perspectivă este importantă pentru noi.
Haideți să construim împreună o comunitate mai bună pentru noi și pentru generațiile viitoare.
Depunerea ideilor este un proces ușor și rapid - tot ce trebuie să faci este să ne împărtășiți acele gânduri cu privire la problemele pe care le vedeți în comunitate și soluțiile care credeți că ar putea funcționa.
Chiar și cele mai mici detalii pot avea un impact mare, iar fiecare contribuție contează.
Având în vedere Legea tinerilor nr. 350 din 21 iulie 2006, Art. 10 alin. (1), (2) și (3):
(1) Autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene asigură cadrul instituţional şi condiţiile necesare pentru participarea tinerilor la luarea deciziilor din domeniul tineretului.
(2) În toate problemele ce vizează tineretul, consiliile locale ale comunelor şi oraşelor au obligaţia de a organiza proceduri de consultare cu organizaţiile neguvernamentale de tineret şi pentru tineret, constituite la nivelul respectivei unităţi administrativ-teritoriale.
(3) În toate problemele ce vizează tineretul, consiliile locale ale municipiilor reşedinţă de judeţ şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi consiliile judeţene au obligaţia de a organiza proceduri de consultare cu fundaţiile judeţene pentru tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi cu organizaţiile neguvernamentale de tineret şi pentru tineret, constituite la nivelul respectivei unităţi administrativ-teritoriale,
U.A.T municipiul Târgu Jiu lansează invitația către Fundațiile județene pentru tineret, precum și organizațiile neguvernamentale de tineret și pentru tineret, constituite la nivelul Municipiului Târgu Jiu, să se înscrie în cadrul Consiliului Consultativ de Tineret (C.C.T).
Rolul Consiliului Consultativ de Tineret este de a asigura cadrul instituţional şi condiţiile necesare pentru participarea tinerilor la luarea deciziilor din domeniul tineretului.
Fundațiile județene pentru tineret, precum și organizațiile neguvernamentale de tineret și pentru tineret, constituite la nivelul Municipiului Târgu Jiu vor desemna un reprezentant în Consiliul Consultativ de Tineret, prin completarea dosarului de înscriere care trebuie să conțină următoarele documente:
-Declarație de intenție;
-Statutul organizației;
-Dovada că sediul social/punctul de lucru/filială se află în municipiul Târgu Jiu;
-Raportul de activitate pe ultimul an calendaristic;
-Împuternicirea reprezentantului din partea organizației și date de contact ale acestuia;
Modul de funcționare a Consiliului Consultativ de Tineret (C.C.T) va fi stabilit de membrii în prima ședință, după constituirea acestuia.
Dosarul de înscriere se trimite la adresa de e-mail: primariatargujiu@targujiu.ro.
Data până la care se depun candidaturile: 15.11.2022.
Documentele solicitate se vor pregăti în format pdf. Dacă atașamentele depășesc 5MB aplicanții sunt rugați să realizeze dosarul de înscriere într-un folder tip (dropbox, onedrive, google drive, etc.), iar link-ul folderului se va atașa în e-mail cu drept de acces pentru adresa: primariatargujiu@targujiu.ro.